SUA continuă eforturile pentru ARMISTIȚIU în Gaza și în scopul evitării unui război Iran-Israel /Hamas a lansat rachete spre Tel Aviv

Publicat: 13/08/2024, 22:12

Administrația Joe Biden a reiterat, marți seară, apelul adresat Israelului și grupului palestinian Hamas de a accepta un armistițiu în Fâșia Gaza, îndemnând Iranul să nu inițieze niciun atac, în timp ce militanți islamiști au lansat rachete spre Tel Aviv.

Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat de la Washington, a afirmat, într-o conferință de presă, că Statele Unite, Egiptul și Qatarul impulsionează negocierile pentru un armistițiu în Fâșia Gaza.

”Nu intenționez să intru în detalii referitoare la derularea negocierilor, acest lucru nu ar fi util. Ceea ce pot spun eu din perspectiva SUA este că noi suntem angajați atât de mult în negocieri deoarece credem că este în interesul vital al regiunii. După cum am mai spus, noi credem că un acord de armistițiu are potențialul de a crea condițiile pentru eliberarea ostaticilor, pentru intensificarea asistenței umanitare și, mai general, pentru a crea condițiile de a scoate regiunea din acest ciclu de violențe”, a afirmat Vedant Patel.

”Premierul Benjamin Netanyahu a confirmat că echipa lui va fi la negocierile pentru armistițiu programate joi și va fi pregătită să finalizeze detaliile de aplicare a acordului”, a dat asigurări Vedant Patel.

La rândul său, Qatarul a dat asigurări că organizația palestiniană Hamas va trimite o delegație la negocieri.

Washingtonul îndeamnă Iranul să nu riposteze la atacul israelian

În același timp, Administrația SUA a îndemnat din nou Iranul să evite lansarea vreunei riposte la atacul israelian asupra Teheranului, soldat cu moartea lui Ismail Haniyeh, liderul Biroului politic al Hamas.

”Nu vreau să fac speculații asupra potențialelor acțiuni ale regimului iranian, dar vreau să spun, așa cum a spus constant secretarul de Stat, că nu are nimeni niciun beneficiu de pe urma unei riposte, noi suntem implicați în discuții intense cu aliații și partenerii care ne ajută să transmitem acest mesaj în regiune, inclusiv în mod direct Iranului”, a subliniat Vedant Patel.

Oficiali iranieni au semnalat, marți, că Administrația de la Teheran ar putea evita lansarea unui atac de ripostă asupra Israelului doar dacă se va ajunge rapid la un acord de armistițiu în Fâșia Gaza cu grupul islamist palestinian Hamas.

Hamas a lansat rachete spre Tel Aviv

Autoritățile medicale din Fâșia Gaza au raportat marți moartea a peste 30 de persoane în urma bombardamentelor israeliene.

În replică, grupul militant Hamas a lansat marți după-amiază două rachete spre Tel Aviv. O rachetă a căzut în mare, în apropiere de Tel Aviv, iar cealaltă s-a prăbușit pe un câmp. Nu au fost raportate victime.

Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca reacție la atacurile teroriste din octombrie 2023, soldate cu circa 1.200 de morți și 3.400 de răniți în sudul Israelului. Bilanțul ofensivei israeliene a ajuns la cel puțin 39.929 de morți și 92.240 de răniți.

Foto: Profimedia

Citește și:

Tensiuni în partidul lui SCHOLZ din cauza planului instalării rachetelor SUA în Germania /Există temeri privind reacția Rusiei

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
O structură subacvatică de mari dimensiuni, similară unui vulcan, găsită în largul statului Alaska